Diferenta de nivel este de aproximativ 370 metri.
Din Gara Sinaia urcam niste trepte destul de abrupte, pentru a iesi in Calea Prahovei.
Notez aici, ca Sinaia era plina de gheata, pe strazi, ieri, intai februarie 2018, riscand in orice moment sa-ti spargi capul.
Trecem apoi pe langa Parcul Dimitrie Ghica, ne inscriem pe strada Octavian Goga, intesata de cafenele, apoi viram stanga ,pe strada Manastirii, care va scoate "untul " din noi, cu atat mai mult cu cat incercam sa luptam cu gheata si cu gravitatia)))
Fac si edilii orasului ce pot, ca doar nu suntem in Elvetia))) Lucram romaneste)))
Intru intr-un magazinas cam "obosit", cumparand ceva de mancare. Vanzatoarele, plictisite infiorator, se uita cu maxima atentie la ce-am cumparat si cum imi bag punga in rucsac.
Trec si pe langa Complexul Turistic Furnica, unde o doamna cu gura mare ii spune unui cetatean sa nu parcheze acolo.
In fond, intr-o astfel de democratie, lupta pentru supra-vietuire, se face milimetric, orice particula din noi, oamenii, dorind sa dea din coate sau din orice, pentru a-si face loc.
Este o zi senina, ma uit la cerul albastru si la telegondolele aurii ,care sclipesc in aer.
Strada Furnica te face sa gafai serios.
In sfarsit, dupa o ora, ajung la intrarea in traseul turistic marcat cu banda albastra, care ne va conduce,in bucle largi si domoale, spre Poiana Stanei Regale.
I s-a dat aceasta denumire gratie plimbarilor Regelui Carol I al Romaniei, prin aceasta zona.
In Poiana Regala,dar si la propietatile Regale, au ajuns mari personalitati ale vremii, cum ar fi Franz Joseph, Vasile Alexandri, Cezar Bolliac, Nicolae Grigorescu. Unii dintre acestia chiar iubeau muntii si au lasat ceva in urma lor, poezii sau tablouri(vezi unele tablouri de-ale lui Grigorescu).
Regina Maria a avut un plan ,un vis ,de a construi aici ,la inaltimea de 5 metri,deasupra solului, intre brazi, o casuta, in care isi petrecea momentele de liniste.
Desi ideea a parut hilara la inceput ,personalitati marcante au urcat in acea casuta, cocotata in brazi.
Cabanuta nu mai exista, o furtuna puternica doborand-o.
Cum sa nu vizitezi aceste locuri incarcate de istorie?
Am ajuns in Poiana Stanei Regale, unde trei catei ma latra de zor. Mi-e frica,recunosc,ca nu stiu cum reactioneaza. Se apropie de mine, le dau paine. Asta e,le e si lor foame.Stapanii nu-s acasa.
N-am inteles niciodata cum poti lasa de izbeliste, propriul animal, nemancat.Dar ai pretentia sa-ti pazeasca propietatea.
Incerc sa ma joc un pic cu cateii.
Din Poiana Stanei, marcajul bulina galbena(punct galben) este greu de gasit.
Iau azimutul ,cu ajutorul hartii si a busolei.
In fine,gasesc si marcajul,ce pare foarte vechi.
Padurea aceasta mi s-a parut foarte frumoasa, foarte linistita, misterioasa,si parca imi venea sa stau si sa tot o admir.
Fagi inalti, molizi si brazi ,alcatuiesc tinutul de basm,sustinand practic poalele Bucegilor, a masivelor Jepii Mici si Jepii Mari.
Marcajul trece deasupra unui ogas adanc, care se afla in dreapta sensului nostru de mers catre Poiana Tapului.
Din loc in loc apare cate-un bolovan ,catifelat cu muschi.
Padurea este loc de reflectii, bucurii, intimitate,fericire si sanatate.
Ma gandesc la cineva drag, care locuieste departe de Bucuresti.
Imi tot vine sa trag de timp.
Practic, daca as avea o casuta in padure sau in apropierea padurii, cum ar fi?
Drumul Taberii nu-mi mai spune nimic, practic este un calvar pentru mine. Cartierul acesta, odinioara cel mai frumos,a devenit cel mai stresant cartier din lume.
Iesirile in munte,cu turisti sau fara, au devenit efectiv un leit-motiv al existentei mele.
Pe partea dreapta zaresc un mini-canion pe care il formeaza un paraias.
De aici ,poteca marcata isi schimba directia brusc.
Mai merg ce mai merg pe marcaj, pana cand acesta dispare brusc, printre copaci cazuti si arini stufosi si intepaciosi.
Clar,scot harta, iau azimutul,si imi zic ca daca azimutul luat nu ma scoate in Poiana Tapului, sunt de-o prostie crasa si ca am facut scoala degeaba. Ia sa te vad,hai.
Merg practic pe azimut si imi dau peste degete,nu scot aplicatia Locus Map,nici de-al naibii.
Cu busola in mana, si cu azimutul luat,treaba functioneaza. Sunt sigur pe mine si cobor direct prin jungla, la Poiana Tapului.
Sunt mandru(nu ca sunt roman))) )ca azimutul luat a fost cel corect.
Ehe,pana la a fi mandru ca sunt roman,mai am de urmat niste pasi ,cum ar fi de pilda aruncarea peturilor la gunoi sau reciclarea lor(asta e un pas science-fiction), acordarea prioritatii celui care iese din metrou, si exemple din astea minore pot continua.Si sa nu mai fiu asa de rautacios cu tinerii care sustin pensionarii, ca ei sustin de fapt aceasta categorie sociala.
Ei,asta a fost de fapt o ironie crunta asupra pensionarilor, care ne blameaza pe noi,astia mai tineri.
Din cocheta Poiana a Tapului, urc spre cascada Urlatoarea. Pe marcaj scrie ca faci 45 de minute. Nu precizeaza ca timpul il faci vara.
Dar,cu toate astea, cu bocanci greoi,cu gheata care s-a format pe traseu, pana la cascada, scot un timp de aproximativ 30 de minute.Ma si mir, pentru ca dupa o coborare indelungata, stiti cum e, atunci cand urmeaza o urcare la fel de indelungata.Muschii se relaxeaza, apoi tu ii fortezi sa pompeze din nou,la deal.
La Urlatoare,un caine frumos,ciobanesc,se indreapta spre mine. Stapanul imi striga ca sa nu-mi fie frica ,ca nu musca. Este placa tipica.
Cainele,intr-adevar nu musca, dar se da la cascavalul meu)))
Si astuia ii e foame.Eu chiar nu mai pricep nimic:oare chiar asa,propietarii de animale,le lasa asa de infometate,nu le dau suficienta mancare??
Ciobanescul este simpatic,mananca zapada.
Imi iau la revedere de la caine si de la stapan,si plec mai departe,spre cascada Spumoasa.
Imi tot imi vine in cap draguta mea de departe.
Am revazut traseul,macar de-ar veni niste turisti, sambata asta.
In viata este greu sa-ti croiesti un loc al tau, sa-ti faci de pilda ,turistii tai.
De asta detest unii pensionari, atunci cand spun ca tinerii "nu se duc la munca".
Si asta este o munca, ce fa ceu ,acuma, si nu usoara.
In trecut erai repartizat undeva,ca biet ingineras sau profesoras.
Acuma,trebuie sa-ti gasesti singur calea.
Trebuie sa atragi cu ceva,turistii,in cazul meu.
Este o cale dificila,dar nu imposibila.
Asa ca te rog,draga pensionarule roman, daca nu intelegi starea prin care trec tinerii care vor sa faca ceva, macar fii smerit si taci dracului din gura, ca de la ei iti vin craitarii.
Pentru cascada Spumoasa nu am mai avut timp, pentru ca "mocanita" era la ora 17:00.
De la Silva si pana la gara din Busteni, mai era ceva de mers.
La gara l-am salutat pe Caporal Musat. Eroi ca el mai rar gasesti, si nu striga in gura mare ca e mandru ca e roman...
Sa ne auzim cu bine si sa ne vedem pe munte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu