luni, 22 mai 2017

Prin Circul 1 al Vaii Albe, 20 mai 2017

Sambata a fost o zi mohorata in Muntii Bucegi.
Am plecat dis de dimineata,pe la ora sase, impreuna cu un prieten de nadejde,spre Valea Prahovei.
La Busteni era innorat si frig.
Am mers incet, pe Plaiu Munticelu, acoperit acum cu un verde crud.Aici, natura abia isi intra in drepturile de dezmorteala.
Spanzul, floarea pastelui(anemone) abia inflorisera.
Marcajul spre refugiu Costila este triunghi galben,apoi o dunga orizontala,galbena, cat de cat discreta.
Dar mai apare o dunga orizontala galbena,pe care am luat-o din greseala ,si  care cred ca ne scoate tot in poteca marcata de Plaiu Munticelu.
Triunghiul galben duce in Valea Alba.La un moment dat,il vom abandona, in favoarea acelui marcaj galben,ce e o combinatie intre patrat si dreptunghi.
La izvorul de sub refugiul Costila am stat sa mancam, sa ne odihnim un pic, asa cum ani la randul am facut-o.
Imi propusesem sa urcam in Circurile Vaii Albe, facandu-mi curaj. In sfarsit, dupa sapte ani de la groaznicul accident, eram decis sa merg,sigur pe mine,fara teama. Nu prea imi alesesem bine ziua,caci totul era ud,alunecos. Spre Tancul Mic a inceput sa ploua in rafale.
Am mai urcat un pic ,dar am decis retragerea. Brusc,ploaia s-a oprit, apoi am continuat,traversand Valcelul Stancos. Ma uitam la Oblic si la Bivuacul Caprelor ,pe care le parcursesem de cate 13 ori,pe fiecare.
Surplomba cu Pendul era umeda.
Ma holbam nostalgic.
 Nostalgia nu e decat un sentiment ametitor,apasator,de readucere in memorie a ceea ce ai fost candva sau  a  ceea ce a fost odinioara, un orizont subtire care parca se indeparteaza.
Coechipierul de astazi este un altul, este prezentul, nu mai este prietenul meu vechi ,din Ploiesti.
Daca vrei sa-ti revii la ceea ce ai fost, adu-ti aminte ce faceai in trecut, cum te antrenai.
Cu vorbe,teorie si facebook,nu vei progresa sau nu te vei putea reapuca de catarare.
Doar mersul pe munte si antrenamentele ma vor face sa ating acel orizont tot mai indepartat.
Mai luam o pauza pe talvegul Valcelului Stancos.
Vadit lucru,cu vremea aceasta apasatoare, presimt ca nu vom traversa cum ne-am propus,spre Valea Alba.
Mergem spre Circuri, care sunt niste amfiteatre imense de piatra,aflate sub Peretele Vaii Albe, cel mai inalt din tara noastra.
Lui Dan ii spun sa ma fileze dupa umar, in momentul in care vreau sa urc un horn de vreo 12 metri.
Se uita mirat la mine insa ii spun ca la examen poate fi unul din subiecte ,si ca vreau sa respect aceasta procedura atavica, invechita, fara a mai scoate optul.
Cand ajung la o zada groasa,ma regrupez cu o bucla,echipata cu o carabiniera HMS.
La ea mai adaug inca o carabiniera HMS,ma asigur in cabestan,apoi il asigur si pe coechipier,dupa semi-cabestan.
Continuam spre grota din Circul 1.
Ajungem destul de greoi ,caci aluneca iarba ca naiba.
In grota stam o ora pentru ca ploua cu mazariche.
Mai se indeparteaza un pic (s)negura, si ne permite sa fotografiem Picatura,Valea Alba,Pintenul Vaii Albe.
Rememorez acel oribil accident,si incerc sa ma detasez.Stapanirea de sine conteaza enorm,cand intri in acest labirint de piatra.
O cascada se formeaza ad-hoc,din Circul de Piatra al Peretelui Vaii Albe.
Propun retragerea.Nu vad cu ochi buni continuarea,pentru ca aluneca tare urat.Pe jos sunt bobite de mazariche.Deci, e frig.
Ne retragem greoi pentru ca orice coborare e mult mai grea,cand te afli in abrupturi.
Ploaia ne prinde La Panda si decid sa facem 3 rapeluri.
Coarda devine din ce in ce mai greoaie.
Adun ciubotica ccului,suntem aproape de refugiul Costila.
Locurile astea imi fac bine pentru ca am multe amintiri.
Locurile astea parca ar fi prietenii mei vechi,cu care mi-am impartit anii tineretii.
Coboram sprintar si voios spre Busteni.
Din nou imi fac cruce,la Troita.Mereu am ritualul asta,dar cat mai discret ,sa nu ma observe coechipierii.
Adica doar eu,Troita si padurea.
La Busteni mancam ceva.
Suntem plini de namol,dar ce cald e in restaurant.
Am observat ca Dan este sigur pe el si poate fi un coechipier de nadejde.













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu